Siminichia - Găteşte din plăcere!

Un blog culinar cu reţete cu care oricine va putea impresiona.

miercuri, 29 iunie 2011

Am revenit!

După o absenţă ceva cam lungă, timp în care am mai terminat de tradus un roman, Eine exclusive Liebe de Johanna Adorjan (va voi anunta cand va aparea în librării), iată-mă revenită pe blog, pentru a vă saluta şi pentru a vă mai povesti una-alta.

Ce am mai încercat? Delta Dunării. Am fost la Murighiol şi a fost absolut divin. Am locuit la Pensiunea Morena, unde proprietarul a creat un mic paradis pentru iubitorii de linişte, de natură şi de bucate incredibile, preparate de o bucătăreasă care întrece mulţi "Chefs" cu ştaif. Am pornit pe canalele Deltei în zorii unei zile ce se anunţa deosebit de prietenoasă. Şi aşa a şi fost. Nu cunosc deloc limbajul pescăresc, aşa că o să mă iertaţi că nu am să presar prezentarea mea cu termenii de specialitate. Vă spun simplu că eu nu am pescuit, ci am vorbit într-una, exaltată de frumuseţea fără egal a peisajului, de sutele de pelicani care ne-au însoţit la tot pasul, de covoarele galbene sau albe de nuferi diafani, de orăcăitul broscuţelor de smarald, care nu m-a deranjat, ba dimpotrivă, de chemarea cucului care răsuna de prin bezna pâlcurilor de copaci, de ţârâitul insectelor ascunse prin stufăriş. Eram ca un copil într-un magazin de jucării. Barcagiul nostru nu cred să mai fi avut parte de turişti aşa de vorbăreţi ca mine. Dar m-a-nţeles. Aşa cum m-au înţeles şi ceilalţi pasageri, care au avut ghinionul să nimerească în aceeaşi barcă şi care şi-ar fi dorit să prindă şi ei măcar o ştiucă, oricât de mică ar fi fost ea, dar care nu s-au ales decât cu nişte peştişori minusculi şi naivi, cărora le-au redat libertatea. Păcat că nici unul dintre ei nu a fost peştişorul de aur, căci le-ar fi putut, poate, împlini dorinţa, de a mă amuţi măcar şi pentru câteva minute.

Ceilalţi membrii ai grupului, care au avut norocul să fie în alte bărci, au pescuit însă la greu. Nişte ştiuci, o frumuseţe! Fiul meu însuşi, novice într-ale pescuitului, a reuşit să prindă patru ştiuci imense. Cu o undiţă de împrumut. De la o persoană ghinionistă, care se afla cu mine în barcă şi care, deci, nu a prins nimic.

Seara am fost rasfăţaţi cu ştiucă umplută, desigur. Preparată într-un mod în care nu mi-a mai fost dat să văd până atunci. Şi am crescut în Tulcea, aşa că am "gustat" ceva peşte la viaţa mea. Nu ne puteam opri din mâncat şi din lăudat. Bine, ştiuca umplută a fost doar încoronarea supremă a unor preparate pescăreşti de excepţie. Ea a venit să confirme măiestria bucătăresei, care ne răsfăţase şi cu chifteluţe de peşte, icre de crap, peşte afumat în propria gospodărie, file de şalău preparat în toate modurile posibile şi imposibile, şi borş de peşte absolut legendar.

Ce-ar mai fi de spus? Personalul a fost peste măsură de amabil. Ne-au căutat în coarne, de parcă eram cel puţin de sânge albastru. Dar n-au făcut-o în mod special cu noi. Am găsit acolo clienţi de toate neamurile, germani, francezi, italieni, turci, bulgari. Şi toţi erau trataţi deopotrivă de frumos. Şi toţi aveau pe feţe zâmbetul clientului satisfăcut, care a primit pentru banii daţi mai mult şi mai bun decât şi-ar fi imaginat şi care, cu siguranţă, va reveni în acel loc.









Nu pot să închei fără să spun că cerul nopţii spuzit de stele, concertul neîntrerupt al păsărelelor de toate neamurile, parfumul grădinii pline de un noian de flori nu au preţ. Luaţi-vă inima-n dinţi şi convingeţi-vă singuri.

Etichete:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire