Siminichia - Găteşte din plăcere!

Un blog culinar cu reţete cu care oricine va putea impresiona.

miercuri, 21 noiembrie 2012

PÂINICI CU CÂRNAŢI, CEAPĂ VERDE ŞI CHEDDAR


CINĂ DE NOIEMBRIE

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar mie, când vremea e tot mai rece, mi se face foarte des poftă să mănânc ceva mai consistent şi mai picant. Ştiu, nu e bine, şi mă mustră conştiinţa de fiecare dată, dar când îmi satisfac pofta, până şi vigilenta mea conştiinţă se-nmoaie de plăcere. Aşa au stat lucrurile aseară, când am ţinut morţiş să reproduc o reţetă citită de curând (cu balele aferente inundându-mi cavitatea bucală şi aţâţându-mi papilele gustative) într-o revistă de specialitate. M-am aprovizionat în consecinţă şi am trecut la treabă. S-a parfumat toată casa a cină de iarnă, iar vântul de-afară şi frunzele zburătăcinde pe care le vedeam pe fereastra bucătăriei m-au făcut să iubesc şi mai mult atmosfera confortabilă din casă.
 
Este vorba despre nişte pâinici cu cârnaţi, brânză şi ceapă, coapte în tava de muffin-uri (sau pur şi simplu pe tava de cuptor), care se pot consuma alături de salata preferată sau cu o supă de linte cu mult tarhon şi cimbru.
 
PÂINICI CU CÂNAŢI, CEAPĂ VERDE ŞI BRÂNZĂ CHEDDAR
 
 
 
pentru 12 bucăţi mici sau 6 mari
 
Ingrediente:
 
PENTRU PÂINE:
 
500gr făină albă
7gr drojdie uscată
1 linguriţă sare fină
300ml apă călduţă
2linguri ulei de măsline
 
Din aceste ingrediente se formează un aluat de pâine, care se frământă 10 minute, apoi se acoperă şi se lasă într-un loc călduţ, pentru a creşte.
 
PENTRU UMPLUTURĂ:
 
200gr cârnaţi de foarte bună calitate
50gr unt moale
3 căţei usturoi, zdrobiţi
6 fire ceapă verde, tăiate rondele
200gr Cheddar ras (sau altă brânză maturată, iute)
 
1. Încinge cuptorul la 200C.
2. Cârnaţii se feliază ţi se rumenesc într-o tigaie, fără grăsime suplimentară, apoi se scot pe şervete de hârtie, pentru a se absorbi excesul de grăsime.
3. Pune usturoiul zdrobit în untul moale şi amestecă bine.
4. Pe o suprafaţă pudrată cu făină sau unsă cu ulei întinde din aluatul de pâine un dreptunghi de 50x30cm. Unge toată suprafaţa lui cu untul cu usturoi, apoi presară uniform pe rând ceapa, feliile de cârnaţi şi brânza rasă. Rulează pe lungime şi taie cu un cuţit foare bine ascuţit 6 sau 12 rondele.
 
 
 
 
 
4. Tapetează cu hârtie pergament alveolele unei forme de muffin-uri şi pune câte o pâinică în fiecare.
 
 
 

5. Dă pâinicile la cuptor timp de 20-25 de minute, până se rumenesc frumos. Se lasă să se răcească în tavă 10 minute, apoi se pot servi. Sunt foarte bune chiar şi reci.


 
 
 
 
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire