Siminichia - Găteşte din plăcere!

Un blog culinar cu reţete cu care oricine va putea impresiona.

vineri, 17 mai 2013

CHEC ŞAH ÎN ÎNVELIŞ DE MARŢIPAN


LEAC CONTRA DEPRESIEI

Probat şi garantat de mine. De câte ori te simţi "down and low", cum zice englezu', adică de "cacao", cum s-ar zice pe la noi în traducere liberă de tot, te duci frumuşel în bucătărie, "meştereşti" un dulce ca cel de mai jos, apoi papi din el cât de duce burta, şi-ţi va înflori un zâmbet cât toate zilele pe buze. Încercaţi.
 

CHEC ŞAH ÎN ÎNVELIŞ DE MARŢIPAN

Ingrediente:
pentru 8 porţii

115g unt moale
115g zahăr tos fin
2 ouă, bătute
câteva picături de esenţă de vanilie
115g migdale măcinate
115g făină albă, cernută, plus încă puţin pentru pudrat
1 linguriţă praf de copt
1/2 linguriţă bicarbonat de amoniu
1/2 portocală, coaja şi zeama
2 linguri cacao, cernută
30-45ml lapte
1 borcan Nutella, sau alta cremă tartinabilă asemănătoare (se poate înlocui chiar şi cu dulceaţa preferată)
225g marţipan

Metodă:


1. Încinge cuptorul la 180C (treapta 4 pt cuptoarele cu gaz). Unge cu unt şi tapetează cu pergament două tăviţe mici de chec de 22 x 8 cm şi înalte de 7cm.
 
2. Bate spumă untul cu zahărul, apoi încorporează ouăle, esenţa de vanilie şi migdalele măcinate. Împarte compoziţia în două părţi egale. Amestecă făina cu praful de copt şi cu bicarbonatul. Încorporează jumătate din făină într-una din cele două jumătăţi de compoziţie, apoi adaugă coaja de portocală şi suficient suc de portocală pentru a-i da o consistenţă de smântână mai groasă, totuşi fluidă. Dă această compoziţie deoparte.
 
3. Încorporează restul de făină în compoziţia rămasă, adaugă şi cacaua, apoi adaugă suficient lapte pentru a-i da aceeaşi consistenţă ca şi primei compoziţii. Toarnă fiecare compoziţie în altă tăviţă. Nivelează cu dosul unei linguri umede. Coace cele două checuri 15 minute, apoi redu temperatura la 160C (treapta 1 la cuptoarele cu gaz) şi continuă coacerea încă 20-30 de minute.
 
4. Lasă cele două checuri să se răcorească în tăvi timp de câteva minute, apoi răstoarnă-le pe un blat de lucru. Taie fiecare chec în câte două jumătăţi identice ca dimensiuni. Lasă-le să se răcească pe un grătar de sârmă.
 
5. Cu ajutorul cremei de alune, lipeşte între ele fâşiile de chec pentru a obţine efectul şah. Unge cu cremă pe toate laturile sale noul chec asamblat . Pudrează suprafaţa de lucru cu făină şi, cu ajutorul sucitorului, întinde o foaie de marţipan destul de mare pentru a îmbrăca uniform checul. Înveleşte checul cu grijă în foaia de marţipan, unind marginile dedesupt. Păstrează acest minunat desert la rece înainte de servire. Taie felii cu ajutorul unui cuţit foarte bine ascuţit şi savurează.
 
 
 
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire