Siminichia - Găteşte din plăcere!

Un blog culinar cu reţete cu care oricine va putea impresiona.

miercuri, 17 octombrie 2012

Crocănţele cu fistic, ciocolată şi coajă de portocală

N-AM ASTÂMPĂR!

Pe cuvântul meu! Cum a plecat copilul la şcoală, cum m-am apucat să "meşteresc" nişte fursecuri. Am găsit o reţetă acum ceva vreme şi nu mi-am mai putut lua mintea de la ea. M-am dus până la Cucuieţii din Deal (adică în Piaţa Crângaşi) să cumpăr fistic decojit şi nu m-am lăsat până ce nu am avut fursecurile astea delicioase, care ţi se topesc efectiv în gură şi care te binedispun pentru întreaga zi. Ia să-ncercaţi şi voi!


CROCĂNŢELE CU FISTIC, CIOCOLATĂ ŞI COAJĂ DE PORTOCALĂ




Ingrediente:

pentru 22 de bucăţi

125gr unt nesărat, moale
125gr zahăr tos fin
1 ou mediu
2 linguriţe esenţă de vanilie
125gr fulgi mari de ovăz
75gr făină integrală (sau albă)
1/2 linguriţă praf de copt
100gr miez de fistic, tocat grosier
125gr ciocolată amăruie, tăiată în bucăţi măricele
coaja rasă a unei portocale mari

Metodă:

1. Încinge cuptorul la 180C. Tapetează cu pergament tava de copt.
2. Bate spumă untul cu zahărul. Încorporează bine oul şi esenţa de vanilie. Adaugă fulgii de ovăz, făina şi praful de copt şi omogenizează cu ajutorul mâinilor. Definitivează aluatul, adăugând coaja de portocală, fisticul şi ciocolata.Omogenizează.
3. Cu ajutorul unei linguri de supă, ia porţii din aluat şi aşază-le pe tavă, cu spaţiu de vreo 2cm între ele. Apasă-le uşor cu degetele şi coace-le 15-20 de minute.
4. Scoate-le din cuptor, lasă-le să se răcorească pe tavă, apoi scoate-le pe un grătar pentru a se răci complet.

V-am convins?


duminică, 14 octombrie 2012

Scones cu lapte bătut


SCONES FOR BREAKFAST

Să lămuresc mai întâi ce înseamnă SCONES. În cărţile de bucate, acest termen este tradus drept "biscuiţi". Acum, eu nu le-aş spune chiar biscuiţi, ţinând cont de faptul că, dacă-ar fi să ne luăm după etimologia cuvântului provenit din francezul "biscuit" sau din italianul "biscotti", ar însemna să fie vorba despre un produs alimentar supus la două coaceri succesive (bis = de două ori; cuit; cotti = gătit, copt), deci bine deshidratat, uscat. Ori, aceste delicate scones nu sunt decât un fel de chifluţe semi-dulci sau sărate, pufoase, coapte doar o dată, preţ de câteva zeci de minute, pe care britanicii le preferă la ceaiul de la ora 5. Eu le prefer pe cele semi-dulci, la micul dejun, cu unt (sau caimac) şi dulceaţă parfumată de căpşuni (făcută de mânuţele mele harnicuţe).
Există nenumărate reţete de scones. Internetul, mai ales, e plin de ele. Eu le-am ales pe cele care au în compoziţie lapte bătut (am folosit Lapte covăsit de la Covalact; absolut minunat!) şi foarte puţin zahăr. Merg de minune cu un ceai, verde sau negru (hai, fie şi de fructe), cu sau fără unt, simple sau cu dulceţurile preferate.
 
Iată acum reţeta folosită de mine azi:
 
SCONES CU LAPTE BĂTUT
 

Ingrediente:
 
pentru 8 bucăţi
 
210gr făină albă simplă
2 linguri zahăr tos fin alb
1 pacheţel praf de copt
1 praf de sare
1 vârf de linguriţă de bicarbonat de sodiu
65gr unt rece, tăiat cubuleţe
125ml lapte bătut, rece
 
 
Metodă:
 
1. Încinge cuptorul la 220C. Tapetează tava de cuptor cu pergament.
2. Amestecă bine ingredientele uscate. Adaugă cubuleţele de unt şi amestecă, până obţii firimituri. Toarnă laptele bătut şi frământă de câteva ori aluatul. Va fi un aluat molicel.
3. Răstoarnă aluatul pe o suprafaţă pudrată cu făină. Pudrează-l şi pe el cu făină şi întinde cu ajutorul unui sucitor o foaie dreptunghiulară, de 4cm grosime. Înpătureşte această foaie, aducând laturile scurte înspre centru şi suprapunându-le, astfel încât să obţii trei straturi. Presară făină sub şi peste aluat şi întinde iar o foaie, de 2,5cm grosime.
4. Cu ajutorul unui pahar, taie forme din aluat. Vei obţine 8 chifluţe rotunjoare şi grăsuţe. Resturile de aluat rămase se adună şi se modelează şi din ele chifluţe.
5. Se aşază chifluţele pe tavă, la distanţă de vreo 2cm una de alta, şi se coc 15-18 minute, până devin ferme la atingere şi rumeioare pe toate părţile. Se lasă să se odihnească puţin, apoi se servesc aşa cum am indicat mai sus.