Smoothie-ul meu, cel de toate dimineţile

De cum începe vara, devin parcă dependentă de această băutură răcoritoare, consistentă şi sănătoasă, pe care mi-o prepar aproape în fiecare dimineaţă. Nu respectă ea întocmai definiţia pe care o dă Wiki (http://en.wikipedia.org/wiki/Smoothie), dar cred că este o băutură care îţi permite să dai frâu liber imaginaţiei.

Este o variantă grozavă de mic dejun rapid, săţios şi sănătos (da, ştiu, mă repet, dar aşa e), pe care vă propun s-o încercaţi o dată, şi vă garantez că veţi dori să repetaţi experienţa. Şi cum acum e vară, iar piaţa e doldora de fructe, ar fi chiar păcat să nu daţi o şansă smoothie-ului.

Cum procedez eu: pun în blender o banană decojită şi tăiată rondele (ca să nu mai folosesc miere, zahăr sau sirop din dulceaţă pentru îndulcit!), apoi adaug ce fructe am prin frigider sau prin congelator (azi am folosit 1 mână de zmeură proaspătă, dar se pot folosi căpşuni, afine, sau 1-2 bucăţi de piersici sau caise foarte coapte, sau kiwi, mango, pere foarte coapte, dacă e iarnă şi vi se face de un smoothie), completez cu 1/2 pahar de lapte dulce rece sau un borcănel de iaurt natural, mixez totul foarte fin, torn în pahar (sau într-un castronel, dacă pasta ma mai groscioară) şi completez cu seminţe de in, seminţe de floarea soarelui şi/sau dovleac, uşor rumenite în cuptor, nuci sau migdale, uşor rumenite în cuptor şi zdrobite, merişor uscat (sau alte fructe uscate). Puteţi pune câte puţin din fiecare, sau doar unele, în funcţie de ce preferaţi sau de ce aveţi prin cămară.
Aştept să-mi povestiţi dacă aţi încercat şi care a fost varianta voastră.

Seară cu iz mediteraneean

Vacaţa mare. Copilul, plecat la bunici sau pe cine ştie ce coclauri, în tabără. Doar voi doi acasă. Momente placute de calm, relaxare şi romantism. Ca o minivacanţă de câteva ore la ceas de seară. Ascultaţi în surdină acorduri de bosanova jazz. Nici nu mai contează că afară plouă mărunt şi cerul e plumburiu, ca de toamnă sumbră. În confortul căminului e cald, e senin, e calm...

Vi se pare cunoscut scenariul?
Dacă da, sunteţi nişte fericiţi, care ştiu să preţuiască fiecare clipă a vieţii aşa cum se cuvine. Micile detalii contează. Ele fac viaţa mai frumoasă. Nu le ignoraţi niciodată.
Dacă nu, ar fi timpul să puneţi frână în viteza vieţii voastre tumultuoase şi să vă mai rezervaţi ceva timp şi pentru a savura micile bucurii ale vieţii, care au însă un efect aşa de mare şi de binefăcător asupra calităţii existenţei.

De exemplu, deconectaţi telefonul, ignoraţi otrava de televizor, uitaţi că mai există computer, cu toate funcţiile lui care dau dependenţă, şi amintiţi-vă ca aveţi un partener/o parteneră, că mai există muzică bună pe lumea asta, că mai există poezie, că există comunicare, dialog, dincolo de "Ce-ai mai făcut azi la birou".

Completaţi momenele acestea cu câteva preparate culinare simple, dar de efect, stropiţi totul cu un strop de vin bun, şi puteţi spune fericiţi că aţi făcut ceva pentru voi. Recidivaţi de câte ori puteţi. Este un tratament care îmbunătăţeşte simţitor calitatea vieţii. Mai bine decât orice tablete cu Q10, sau mai ştiu eu ce, mai bine decât orice tratament cosmetic costisitor, mai bine decât orcâte şedinţe la psiho-terapeut.

Eu vă dau o mână de ajutor cu un exemplu de cină simplă pentru doi, cu iz mediteraneean: Couscous cu ierburi aromatice de vară, Halloumi pe grătar şi sos pesto de casă, alături de o salată de pătrunjel cu lămâie şi una de castraveciori cu iaurt, mărar şi usturoi. La desert: Crumble cu cireşe. Tentant?

Couscous cu ierburi de vară
pentru 2 porţii

Preparaţi couscous conform instrucţiunilor de pe ambalaj.
Căliţi o ceapă mare, sau 2 mai mici, tocate mărunt, şi 2 căţei de usturoi mărunţiţi în puţin ulei de măsline, până se înmoaie (nu lăsaţi să se rumenească!). Adăugaţi ierburi aromatice de vară: 1 mână de cimbru verde, tocat mărunt, 1 mână de busuioc proaspăt, tocat mărunt, 1 lingură de mărar verde, tocat mărunt, chiar şi un pic de tarhon verde, mărunţit. Căliţi 30 de secunde, apoi adăugaţi couscous-ul înmuiat în prealabil în supă de legume, sau apă fiartă cu puţin ulei de măsline. Amestecaţi totul, potriviţi de sare, piper şi, dacă aveţi, mix de plante aromatice uscate Herbes de Provence. Lăsaţi pe foc 1 minut, sau chiar 2, ca să se combine aromele.

Salatele sunt simplu de făcut:

Salată de pătrunjel verde

2 legături de pătrunjel, tocat fin, coaja rasă de la 1 lămâine, 1 căţel de usturoi mărunţit, un praf de chilli, sare şi piper după gust, 1 lingură zeamă de lămâie şi 3 linguri ulei de măsline.

Salată de castrveciori cu iaurt

6 castraveciori, fără coajă, fără seminţe (se scot uşor cu ajutorul unei linguriţe), 1 legătură mică de mărar verde, 2 căţei de usturoi mărunţiţi, 2 linguri de ulei de măsline, 2 linguri cu vârf de iaurt grecesc, sare, piper.

Brânză grecească Halloumi pe grătar (sau la teflon)

Dacă vreţi să cumpăraţi brânză grecească bună, care poate fi pregătită pe grătar, mergeţi în Piaţa Crângaşi, la etaj. Vaţi găsi acolo un stand cu produse greceşti foarte bune: măsline de toate felurile, ulei de măsline, brânzeturi greceşti felurite, un iaurt grecesc de poveste, preparate cu care puteţi pregăti mezze ca la mama lor. Pentru detalii privind această brânză, accesaţi acest link: http://www.cevabun.ro/halloumi/

Aşadar, pregătiţi câte două felii de Halloumi de persoană. Încingeţi un grătar electric, sau o tigaie teflonată, şi rumeniţi brânza pe ambele părţi.

Aşezaţi feliile de brânză peste couscous, decoraţi cu câte o linguriţă de pesto fiecare felie de brânză, şi serviţi cald.







Pesto de casă

Este o reţetă adaptată după Jamie Oliver.

1 mână de seminţe de pin, încălzite puţin (nu rumenite!) într-o tigaie teflonată, (seminţe de pin absolut fantastice şi la un preţ cinstit găsiţi tot în Piaţa Crângaşi, la etaj, la un alt stand cu minuni: fructe uscate, condimente de toate neamurile, seminţe mari şi mici, şi multe altele), 2 căţei de usturoi, frunzele de la 3 legături de busuioc proaspăt (eu cumpăr busuioc foarte proaspăt şi verificat de mine de câţiva ani din Piaţa Moghioroş; doar 1 leu o legătură cât toate zilele!) se mărunţesc extrem într-un robot de bucătărie, până devin aproape pastă. Se adaugă 1 mână bună de parmezan ras fin, se porneşte robotul pe viteză mai mică şi se toarnă încet ulei de măsline, până ce obţineţi o pastă fină. Se condimentează cu sare, piper, şi se mai adaugă parmezan, dacă simţiţi că mai trebuie. Eu am adăugat şi o linguriţă de zeamă de lămâie.

Se pune pesto-ul într-un borcan, se "sigilează" cu un strat subţire de ulei de măsline şi se închide ermetic borcanul. Se păstrează la rece cam o saptămână, sau se consumă cât mai repede, cu paste, risotto bianco, sau pe pâine prăjită, cu nişte roşii uscate la soare deasupra.

Crumble cu cireşe
pentru 4 porţii

Ei bine, da, crumble n-are nicio legătură cu spaţiul mediteraneean. Este ceva britanic. Dar e anotimpul cireşelor, iar eu avem nişte amestec crocant în congelator şi nişte cireşe din curtea mamei în frigider, aşa că am trădat. Puteam să fac Clafoutis de cireşe, dar am ales ceva mai consistent (m-am încurajat, spunându-mi că merit, după o oră de aerobic susţinut!)

Ca să aflaţi mai multe despre crumble, accesaţi acest link: http://en.wikipedia.org/wiki/Crumble

Iată reţeta folosită de mine, inspirată de revista britanică Olive

150g făină, albă sau integrală
75g unt rece, tăiat cubuleţe
4 linguri de fulgi de ovăz
2 linguri zahăr brun
4 linguri fulgi de migdale, sau migdale mărunţite
500g cireşe fără sâmburi, amestecate cu 3 linguri zahăr tos şi 4 linguri de apă

Încingeţi cuptorul la 180C. Mixaţi făina cu untul, până când seamănă cu un morman de firimituri. Adăugaţi ovăzul, migdalele şi cele 2 linguri de zahăr brun.

Aşezaţi cireşele amestecate cu zahăr tos şi apă pe fundul unor castronele termorezistente, ceşti mai mari, sau mini-forme de tarte (cum am folosit eu), presăraţi deasupra amestecul crocant de mai sus şi daţi la cuptor 20-25 de minute, până ce amestecul de deasupra se rumeneşte.

Am revenit!

După o absenţă ceva cam lungă, timp în care am mai terminat de tradus un roman, Eine exclusive Liebe de Johanna Adorjan (va voi anunta cand va aparea în librării), iată-mă revenită pe blog, pentru a vă saluta şi pentru a vă mai povesti una-alta.

Ce am mai încercat? Delta Dunării. Am fost la Murighiol şi a fost absolut divin. Am locuit la Pensiunea Morena, unde proprietarul a creat un mic paradis pentru iubitorii de linişte, de natură şi de bucate incredibile, preparate de o bucătăreasă care întrece mulţi "Chefs" cu ştaif. Am pornit pe canalele Deltei în zorii unei zile ce se anunţa deosebit de prietenoasă. Şi aşa a şi fost. Nu cunosc deloc limbajul pescăresc, aşa că o să mă iertaţi că nu am să presar prezentarea mea cu termenii de specialitate. Vă spun simplu că eu nu am pescuit, ci am vorbit într-una, exaltată de frumuseţea fără egal a peisajului, de sutele de pelicani care ne-au însoţit la tot pasul, de covoarele galbene sau albe de nuferi diafani, de orăcăitul broscuţelor de smarald, care nu m-a deranjat, ba dimpotrivă, de chemarea cucului care răsuna de prin bezna pâlcurilor de copaci, de ţârâitul insectelor ascunse prin stufăriş. Eram ca un copil într-un magazin de jucării. Barcagiul nostru nu cred să mai fi avut parte de turişti aşa de vorbăreţi ca mine. Dar m-a-nţeles. Aşa cum m-au înţeles şi ceilalţi pasageri, care au avut ghinionul să nimerească în aceeaşi barcă şi care şi-ar fi dorit să prindă şi ei măcar o ştiucă, oricât de mică ar fi fost ea, dar care nu s-au ales decât cu nişte peştişori minusculi şi naivi, cărora le-au redat libertatea. Păcat că nici unul dintre ei nu a fost peştişorul de aur, căci le-ar fi putut, poate, împlini dorinţa, de a mă amuţi măcar şi pentru câteva minute.

Ceilalţi membrii ai grupului, care au avut norocul să fie în alte bărci, au pescuit însă la greu. Nişte ştiuci, o frumuseţe! Fiul meu însuşi, novice într-ale pescuitului, a reuşit să prindă patru ştiuci imense. Cu o undiţă de împrumut. De la o persoană ghinionistă, care se afla cu mine în barcă şi care, deci, nu a prins nimic.

Seara am fost rasfăţaţi cu ştiucă umplută, desigur. Preparată într-un mod în care nu mi-a mai fost dat să văd până atunci. Şi am crescut în Tulcea, aşa că am "gustat" ceva peşte la viaţa mea. Nu ne puteam opri din mâncat şi din lăudat. Bine, ştiuca umplută a fost doar încoronarea supremă a unor preparate pescăreşti de excepţie. Ea a venit să confirme măiestria bucătăresei, care ne răsfăţase şi cu chifteluţe de peşte, icre de crap, peşte afumat în propria gospodărie, file de şalău preparat în toate modurile posibile şi imposibile, şi borş de peşte absolut legendar.

Ce-ar mai fi de spus? Personalul a fost peste măsură de amabil. Ne-au căutat în coarne, de parcă eram cel puţin de sânge albastru. Dar n-au făcut-o în mod special cu noi. Am găsit acolo clienţi de toate neamurile, germani, francezi, italieni, turci, bulgari. Şi toţi erau trataţi deopotrivă de frumos. Şi toţi aveau pe feţe zâmbetul clientului satisfăcut, care a primit pentru banii daţi mai mult şi mai bun decât şi-ar fi imaginat şi care, cu siguranţă, va reveni în acel loc.

Nu pot să închei fără să spun că cerul nopţii spuzit de stele, concertul neîntrerupt al păsărelelor de toate neamurile, parfumul grădinii pline de un noian de flori nu au preţ. Luaţi-vă inima-n dinţi şi convingeţi-vă singuri.